Călătorie neașteptată

Călătorie neașteptată

Intră în lift. Apasă butonul pentru etajul la care vrea să urce și așteaptă. Constată că numărătoarea merge mai departe. Își dă seama că nu s-a oprit liftul conform comenzii. E mai sus. Nu a urcat niciodată mai sus. Mereu a coborât la același etaj.

Pășește din lift și nu poate să creadă că ceea ce vede e adevărat. E lipsit de culoare. E întunecat. Doar nuanțe de negru, gri, cenușiu. O lumină extrem de slabă. Parcă e o peșteră de dimensiuni foarte mari. Și scări pe lângă pereți. Un mare hău!

Unde se află? E un vis sau mai degrabă un coșmar? Ce fac toți oamenii ăștia aici? Cum au ajuns aici? Și mai ales cum a ajuns ea aici? Se uită in spatele ei și caută cu privirea liftul. A dispărut! În locul lui e acum un perete cenușiu de piatră.

” Nu! Eu aveam alt plan! Eu trebuia să ajung în casa mea! Ce caut aici? Ce se întâmplă?” – strigă.

Nu reacționează nimeni. Toți cei de acolo sapă piatra tare încercând să contureze trepte. La capătul fiecărui șir de trepte e câte o ușă. Bate la cea mai apropiată de ea. Îi deschide o tânără. Îi zâmbește cu subînțeles și o invită, din priviri, să intre. Încăperea e la fel de slab luminată ca “peștera” în care a intrat coborând din lift.

Începe să pună întrebări. Cei din cameră o privesc amuzați. Pesemne faptul că e speriată și nu înțelege nimic din ce i se întâmplă, pentru ceilalți e o sursă de amuzament. Ei sunt de mult aici. Se vede pe ei. Sunt relaxați și probabil déjà obișnuiți.

La un moment dat vede o ușă cu multă sticlă. Îi atrage atenția lumina puternică ce străbate întunericul. Se apropie și prin sticla transparentă vede o mulțime de tineri care par să fie într-o competiție, un fel de jocuri. Pentru ce concurează?

O voce se aude în spatele ei, ca reație a întrebărilor ce i se citesc în expersia feței.

“Se luptă pentru a găsi drumul înapoi.”

“Înapoi?”

“Da! Acolo unde vrei și tu să te întorci!”

“E posibil? Cum intru acolo? Ce trebuie să fac? A găsit cineva drumul înapoi?”

Fata care i-a deschis ușa îi face semn către un panou de plută pe care erau prinse fotografiile celor care au reușit. Erau puțini.

“ Doar ei? Din câți? Cum au făcut asta? Cum intru și eu acolo?”

“Îți trebuie o monedă!”

“Ce fel de monedă?”

Se caută prin buzunare și portofel și le arată toate monedele pe care le găsește.

“E bună oricare din astea?”

Fata neagă printr-o mișcare scurtă din cap.

“Ok, dar ce fel de monedă? Cum arată? Unde o găsesc?”

Unul din cei prezenți îi face un semn către ușă.

“Afară? Pe scară? De unde am venit?”

“Ce crezi tu că fac toți cei de acolo? Sapă scări?” – i se răspunde.

Iese din cameră și se uită din nou la toți cei care sapă în perete cu dalta. “Îmi trebuie si mie instrumente de săpat? În pereți se află monede? Pot fi oriunde! Ar putea să dureze o veșnicie! Pe chipul oamnilor se citește disperarea! De cât timp or fi săpând in zadar? Nu! Nu fac asta! Trebuie să existe și o altă cale!”

Se uită în jos de pe capătul unor trepte!

“Wooow! E gol! E hău! E prăpastie! Cum? Cum ajung la celelalte scări? M-am temut mereu de asta! De scări fără balustrade! Nu se poate! Trebuie să sar? Și dacă sar și nu aterizez unde trebuie? Dacă pic în gol?”

“Dar dacă nu încerc, nu scap de aici! Vreau să mă întorc la viața mea! Eu am vrut sa ajung în altă parte! Acolo unde e casa mea, lumea mea! Vreau viața mea înapoi! Nu am ce să caut aici! Nu e locul meu aici!”

E copleșită de amalgamul de sentimete și gânduri din mintea ei! Nici nu își dă seama că a sărit! La un moment dat simte că sub picioarele ei nu mai e nimic… simte că zboară… că plutește încet! Nu e speriată! A crezut că va fi! I-a fost teamă că dacă ratează aterizarea va cădea în gol cu o viteză amețitoare și impactul va fi nimicitor! E surprinsă de tot ce vede în jur! Oamenii acum sunt doar umbre, totul începe ușor, ușor să capete culoare, lumina devine din ce în ce mai întensă și mai caldă.

Se oprește brusc! Clipește și în fața ei vede ușa liftului din interior! Cu o ușoară teamă și reținere împinge totuși  ușa! Zâmbește eliberată! A ajuns acasă!