Început de aprilie

Început de aprilie

Îmi plac tare mult începuturile! De lună, de an, de săptămână, de zi, de carte, de desert, de ce-o fi!

Mă inspiră și îmi stârnesc acea curiozitate de copil, să văd ce mă așteaptă!

Îmi place să descopăr, dar nu să anticipez!

Senzația aceea de fresh start îmi dă putere!

Iar acest început de aprilie îmi dă un sentiment de armonie, că toate sunt la locul lor, că planetele s-au aliniat, că sunt în acel loc și moment din viața mea în care trebuie să fiu, că am lângă mine oamenii potriviți și că soarele strălucește mai cu spor, iar zâmbetul de pe fața mea înflorește!

Poate crezi că am luat-o razna sau că viața mea e roz bombon! Nici, nici!

Pur și simplu aleg să rezolv ce am de rezolvat, să găsesc și să pun în pactică soluțiile găsite pentru orice situație care ar putea să îmi întunece gândurile sau existența și aleg să fiu deschisă către tot ce are viața să îmi ofere!

Aleg să văd soarele de dincolo de nori și să pun filtre care să aducă multă culoare pe scena vieții mele! Mai adaug un stop de jovialitate, mai pun ceva umor, amestec și inspirație pe acolo, bucurii din lucruri și gesturi simple, iar sufletul se umple de frumos și devine generos să dăruiască și celorlalți din prea plinul ce îl inundă!

Te încurajez să îți deschizi ochii minții și inima, să respiri parfumul florilor de aprilie, să simți mângâierea soarelui de primăvară, să lași imaginația să se joace cu norii albi și pufoși de pe cer, să sărbătorești renașterea naturii, să te dezmorțești, să muști din viață și să o savurezi din plin!

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Sursă foto: http://www.aprilcalendartemplates.tk/hello-april-quotes-2/

 

Teo’s Café Book Club – Meeting no.1

Teo’s Café Book Club – Meeting no.1

Relaxare la o cafea sau un ceai într-o companie plăcută, purtând conversații despre cărți. Sună bine? Ei află că o astfel combinație perfectă pentru răsfăț au gândit-o cei de la Teo’s Cafe, organizând un club de carte care să le poate numele și bineînțeles, amprenta. Sau mai bine zis – aroma!

Undeva pe la începutul lunii martie am dat din întâmplare peste anunțul lor în care invitau iubitorii de cafea și cărți să împărtășească aceste două preferințe într-un cadru organizat. Pe un formular de înscriere, pe lângă datele de contact, doritorii aveau posibilitatea de a spune ce genuri literare preferă, ce domenii sunt de interes pentru ei și chiar de a propune cărți pentru dezbaterile ce urmează.

De multă vreme îmi doream să intru într-un book club. Știam că există deja în Iași astfel de cluburi de carte, dar parcă nu aveam pornirea de a fi eu persoana nouă într-un grup deja format. Nu mică mi-a fost încântarea când am aflat de inițiativa celor de la Teo’s Cafe, a căror cafea o ador și o savurez mereu cu aceeași plăcere.  M-am înscris fără să stau pe gânduri și bine am făcut.

Evident că după cele multe înscrieri primite, organizatorii au programat și prima întâlnire dintre iubitorii de cafea și cărți (neapărat în ordinea asta) în cursul serii de ieri, cu scopul de a ne cunoaște între noi și de a stabili prima carte ce urmează să fie citită și discutată ulterior.

A fost o seară altfel decât mi-am imaginat, iar așteptările mi-au fost depășite. Ne-am întâlnit cu toții într-o locație simpatică și prietenoasă pe nume Red Pipes. Am găsit acolo oameni frumoși și deschiși, cu chef de socializare și de schimbat idei noi! După ce ne-am ales fiecare răsfățul pentru papilele gustative marca Teo’s Cafe, am trecut rapid la stabilirea cărții pentru următoarea noastră revedere, alegere care a decurs foarte ușor și votul final a revenit unui roman bestseller mondial, care a beneficiat și de ecranizare – Numele Trandafirului al scriitorului italian Umberto Eco.

A urmat apoi o joacă simpatică, având scopul de a ne determina să nu povestim cu persoane pe care deja le cunoșteam. De la masa la care ne aflam fiecare, nu s-a propus să ne mutăm la altă masă, aleasă aleatoriu și să intrăm în vorbă unii cu alții, să discutăm despre prima carte citită și despre cea mai recentă. Iar acest schimb de persoane cu care interacționam s-a făcut de vreo trei ori, astfel având posibilitatea să împărtășim idei și păreri cu cât mai mulți cititori și cafengii.

A fost tare interesant și plăcut și am avut ocazia să descopăr tipologii diferite de oameni: mai timizi, mai vorbăreți, mai tineri decât mine sau de vârstă apropiată celei pe care o am. Perferințele, cum era firesc,  au fost din cele mai diverse: de la cărți istorice, la fantasy și SF, de la parenting la cărți de specialitate, de la clasici la contemporani, un numitor comun fiind totuși dezvoltarea personală. M-am bucurat să constat interesul pentru această ultimă categorie, asta confirmându-mi că tinerii sunt interesați să investească în ei, să se descopere, să își îmbunătățească încrederea în sine și să deschidă noi căi de comunicare cu cei din jurul lor.

Eu nu am citit cartea propusă și m-am bucurat de alegerea făcută pentru că era pe lista mea de clasici TO READ. Știu că în 1986 a fost ecranizată, rolul principar revenindu-i marelui actor Shean Connery. Nici filmul nu l-am văzut, dar intenționez să fac asta după ce savurez cartea. Nu vreau să știu dinainte despre ce e vorba, așa că – fără spoilere, vă rog!

Următoarea întâlnire a membrilor Teo’s Cafe Book Club va avea loc în data de 28 aprilie 2016. Dealtfel, ultima zi de joi a fiecărei luni va fi dedicată acestui club. Iar pentru că ideea de comunitate face parte din crezul lor, au creat și un grup pe Facebook. Este public , are deja mulți membri și cu siguranță așteaptă cu drag pe oricine dorește să se alăture.

Dacă te pasionează cafeaua și cărțile, îți permite timpul și ți-ar plăcea să faci schimb de opinii despre ceea ce ai citit, te încurajez să vii la Teo’s Cafe Book Club, un loc plin de oameni frumoși și arome îmbietoare!

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Surse foto din colaj: arhiva personală și

https://www.facebook.com/TeosCafe/?fref=ts

https://www.facebook.com/redpipes/