Noroc sau gândire pozitivă?

ganduri, gandire pozitiva

De când mă știu m-am considerat o persoană norocoasă. Parțial pentru că cei din jurul meu au susținut asta în nenumărate rânduri, parțial pentru că am fost de multe ori în situații limită din care am ieșit ca prin urechile acului.

Totodată, cred că există o forță supranaturală care ne ghidează. Nu știu dacă mereu sau din când în când. Poate are pentru fiecare din noi câte o carte scrisă, sau un film, sau un destin – uneori cu durată mai lungă, alteori mai scurtă. Poate că există și acel înger păzitor care ne ferește de rele , cum spun bunicii noștri. Pe al meu mi-l imaginez de multe ori dându-și o palmă peste frunte, dând ochii peste cap, oftând și spunând: “Iar? Ce faci zăpăcito? Nu am și eu un pic de liniște?”

Am ales să cred în toate cele de mai sus combinate cu sensul pe care l-am dat expresiei “norocul și-l mai face omul și cu mâna lui”. Bineînțeles că sunt foarte importante deciziile pe care le iau și modul în care acționez. Dar cel mai mult cred că e vitală atitudinea.

Să exemplific un pic, pentru a mă înțelege mai bine:

Urmează să merg într-un loc banal cum ar fi la cumpărături pentru un obiect vestimentar de care am nevoie la o ocazie specială. Una este să plec de acasă cu gândul că voi găsi ceea ce caut, alta e să plec setată că merg degeaba, oricum nu găsesc nicodată nimic.

Am o programare la un medic sau urmează să mi se facă o intervenție chirurgicală. Una e să merg la medic înlemnită de frică și încordată, aștepând vești din cele mai proaste, pronosticuri care nu îmi dau prea multe șanse de supraviețuire (chiar dacă merg să mi se scoată o măsea, sau să repare medicul un organ lezat). Alta e să am încredere în mine, în șansa mea, în entitatea în care cred, în medic, în faptul că va fi bine și să îmi repet toate astea în gând.

În loc să anticipez negativ și să fac scenarii apocaliptice, pot alege varianta pozitivă. E mai benefic pentru psihic, îmi induc o stare de calm de care am nevoie, atrag energii bune de partea mea. Iar dacă totuși se întâmplă ca lucrurile să nu funcționeze la fel de bine pe cât am sperat, fiind mai calmă,  mai lucidă, pot analiza cu mai multă obiectivitate variantele pe care le am la dispoziție pentru a soluționa problema. Nu mă concentez pe problemă, ci pe soluții.

O cale de mijloc, pentru cei care cred că nu se regăsesc nici în tabăra optimiștilor, nici în cea a pesimiștilor, adică pentru realiști, ar fi să spere la ce-i mai bine, dar să se pregătească pentru ce e mai rău.

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Sursă foto: garbo.ro