Balanța în derivă

x354-q80Vine câte un moment în viața omului, din vreme în vreme, când e bine să asculte acea voce care îi repetă în minte din nou și din nou: „Oprește-te! Nu e bine pentru tine ceea ce faci! Fă un pas în spate și analizează lucrurile din altă perspectivă! Alege un alt unghi din care să privești viața ta cu obiectivitate! Schimbă ceva, pentru că așa nu mai merge.”

Adevărul e că în ultima vreme, de vreo două săptămâni, sunt cam în derivă.

Am senzația că pierd ceva… că tot ce încerc să fac se mișcă greu… chiar și ceea ce e pozitiv în viața mea îmi stârnește lacrimi de tristețe amestecată cu recunoștință și cu teama de a nu pierde ceea ce e bun și frumos.

Sentimentul că am pierdut  înțelegerea unor oameni ce se declarau a-mi fi prieteni a făcut un click în mintea mea. Poate nici nu am avut vreodată parte de acea înțelegere decât la nivel declarativ.

Am constatat încă o dată că e bine să ții viața privată în… privat. Oricât de mult ai avea impresia că cei pe care îi consideri prieteni empatizează cu tine, e realmente imposibil să se pună în pielea ta și să înțeleagă tot conextul.

Am respirat adânc și am decis că e timpul pentru schimbare. Mai exact, am înțeles în sfârșit asta. Totul în jurul meu îmi arăta că e așa. Parcă destinul îmi scotea în cale săgeți imaginare, luminoase, care pâlpâiau și arătau spre situații care să mă determine să deschid ochii.

Eram într-o vreme mare fană a astrologiei și credeam în zodii. Acum cred în mine și în faptul că avem cu toții un destin și o cale. Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv.

Curios e faptul că îmi tot ajung la urechi informații care tot bat monedă pe cât de favorabilă este această perioadă pentru a face schimbări, pentru apariția unor oportunități de tot felul și cum se schimbă norocul în diverse contexte sociale, profesionale sau personale.

Am auzit o chestiune interesantă:  cum că Jupiter, numit și planeta norocului, a intrat pe 9 septembrie în zodia Balanței. Ce o mai fi însemnând și asta?

Aparent, treaba asta se întâmplă o dată la 12 ani. Și cică stă el Jupiter frumos și blând în zodia căreia îi aparțin până pe 10 octombrie 2017. Prin urmare, conform astrologilor, am la dispoziție aproximativ un an să iau decizii, să accept oportunități de toate felurile, să scot ce e mai bun din ele, în așa fel încât lucrurile să se așeze pe un făgaș mai frumos, mai cu folos, mai împlinitor pentru următorii ani. Poate pentru următorii 12, până la o nouă vizită a lui Jupiter. Și ceea ce știu sigur e că vreau și pot influența în bine și viețile celor dragi mie.

Cum spuneam, nu mai sunt o așa mare fană a astrologiei, dar parcă nu sună rău treaba asta cu schimbarea norocului. Și la urma urmei, dacă e benefică, e bine venită orice schimbare. Chiar dacă inițial e dificilă adaptarea la o nouă situație, așa cum se întâmplă de fiecare dată când părăsim zona de confort, pe parcurs lucrurile devin mai clare și satisfacția unui nou început e împlinitoare pentru minte și spirit.

Așadar, e timpul pentru acțiune, e momentul potrivit pentru a mă bucura de „alinierea planetelor” în favoarea mea.  E timpul pentru a transforma “C’ést la vie” în “La vie en rose”!

Sursa foto: pintrest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s