În preajma sărbătorilor de iarnă devenim cu toții copii. Fie că se datorează luminițelor colorate cu care sunt împodobite atât străzile orașului, cât și vitrinele magazinelor, fie că ne gândim cu nerăbdare la seara de Crăciun și la cadourile pe care sperăm să le primim, fie că abia așteptăm să ne întâlnim cu familia și pretenii în jurul mesei festive, sau pentru că ne încântă auzul colindele ce răsună peste tot în jurul nostru. Oricare ar fi motivul, avem un zâmbet pe chip și lumină în priviri atunci când ne gândim la Crăciun.

Totodată, această perioadă este una specifică darurilor. Și cum dar din dar aduce bucurie, mulți dintre noi avem plăcerea de a oferi la rândul nostru. Una din modalitățile prin care putem dărui este aceea de a ne aduce contribuția în cadrul diferitelor campanii sau evenimente caritabile ce se desfășoară în preajma sărbătorilor de iarnă.

Te invit așadar să fii Moș Crăciun pentru copiii și tinerii cu autism și să participi la evenimentul caritabil denumit “Dăruim de sărbători, organizat de Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.) filiala Iași, pe data de 16 decembrie 2016, la orele 18.00 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iași. Lor le vor fi parteneri Cluburile Lions Iași D, Lions Iași 2000 și Asociația Muzicală „Angeli”.

Vei avea parte de o seară plină de magie în care copilul din sufletul tău va dărui iubire și empatie altor copiii și tineri ce au nevoie de implicarea ta. Astfel vei contribui la stângerea de fonduri necesare terapiilor specifice pentru 30 de copii și tineri cu autism care merg  zilnic la A.N.C.A.A.R. Iași.

afis-final

Programul serii va fi deschis cu un concert susținut de Orchestra „Artes”, dirijor Aurel Balae, având-o ca invitată pe soprana Daniela Ștefania Ciocan, artist liric în cadrul Operei Naționale Române Iași. Copiii din Corurile „Angeli”, dirijor Mirela Palamariu și „Mini Angeli”, dirijor Ovidiu Manolache, ne vor încânta cu un concert de colinde, iar cei din grupul Just Smile vor încheia seara cu urări pentru noul an, în spriritul frumoaselor tradiții românești.

Spectacolul va fi prezentat de Carmen Târnoveanu și susținut de următorii parteneri media: TVR Iași, Radio Romania Iași, Viva FM,  Ziarul de Iași, IasiFun și WINK Public Multimedia.  Sponsorul acestui eveniment este Take&Eat.

Intrarea la spectacol se face pe bază de invitație, iar aceasta poate fi procurată și la fața locului. Prețul unei invitații este de 30 de lei, iar fondurile strânse din vânzarea lor vor fi donate A.N.C.A.A.R. Iași.

Carmen Ghercă, președinta A.N.C.A.A.R. Iași, este persoana de contact pentru detalii și rezervări. O puteți apela la numărul de telefon 0729 914094 sau la adresa de e-mail contact@ancaar-iasi.ro . Iată și invitația pe care o adresează dumneaei publicului ieșean:

„Îi aşteptăm pe ieşeni la acest eveniment care dorește să producă o schimbare în viața copiilor și tinerilor cu autism, acordându-le șansa de a beneficia de terapii care să îi ajute să se dezvolte. Fiecare dintre noi poate deveni un sprijin pentru un copil special pe care să-l accepte și să-l susțină”.

Intră în spiritul sărbătorilor de iarnă așa cum se cuvine, dăruind cu inima deschisă și participând în mod activ la schimbarea în bine a vieților tinerilor și copiilor cu autism.

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Sursa foto: http://www.stuff.co.nz/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s