Reprezentative

Am decis: Să fie magie și soare!

Anul trecut, în ziua în care am împlinit 33 de ani mi-am spus și mi-am propus ca anul acesta din viața mea să fie magic.  Azi, când se continuă povestea cu un nou capitol, știu că prin implicare, luptă și a face echipă cu mine însămi și mai apoi cu oamenii din jurul meu, pot pune magie în fiecare zi, nu doar într-un an anume.

Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape, pentru că v-ați lipit de sufletul meu și pentru că m-ați primit în inimile voastre!

33th

A fost un an al premierelor și noutăților surprinzătoare.

Am zburat pentru prima dată și mi-a sporit fascinația pentru lumea norilor scăldați în raze de soare.

Mi-am lăsat pielea pe mâna unui artist ce mi-a “pictat-o” cu cel mai colorat simbol al libertății pe care mi-o pot acorda eu însămi, aceea de a gusta zilnic din nectarul vieții.

Am cunoscut oameni care mi-au tratat sufletul și corpul în primul rând cu compasiune și umanitate, iar mai apoi cu știință bine documentată, redându-mi speranța de împlinire a dorințelor care, cu ani în urmă, păreau imposibile.

Împreună cu femeile creative din Belva am scris o carte – “Femei perfect de imperfecte” – care a deschis mai întâi sufletele noastre și mai apoi ale fiecărui cititor, pe măsură ce cuvintele le hrăneau curiozitatea.

Totodată am intrat pentru prima dată într-un studio de televiziune și apoi în radio, pentru a promova cartea și ideea de a fi ok cu imperfecțiunile vieții. Stângace și cu emoții, am decis să fiu autentică și mi-a plăcut să transmit mesajul cu jovialitate.

Am lansat mai apoi cartea, într-un cadru plin de emoții, de frumos, de iubire și admirație, de familie și prieteni, care ne-au făcut vocile și genunchii să ne tremure când le-am adresat câteva cuvinte.

Muzica rock a devenit coloană sonoră a vieții mele, pentru că am descoperit oameni în spatele scenei și am fost fascinată de poveștile lor, de sensibilatea și fragilitatea sufletelor lor, dincolo de duritatea aparentă din viața artistică.

Am devenit, împreună cu soțul meu, părinți spirituali și am descoperit un nou rol pe care îl pot îndeplini cu naturalețe, implicare și veselie.

Noi prieteni mi-au colorat viața cu zâmbetul pe buze și am descoperit împreună cu ei locuri surprinzătoare prin frumusețea și simplitatea lor.

Nu totul a fost perfect, ușor sau frumos. Viața are și părțile ei mai scorțoase, grunjoase, care zgârie și ne provoacă să găsim noi modalități de cicatrizare și vindecare.

Am ales să păstrez în suflet doar amprenta acelor oameni și situații care m-au făcut să cresc și să fiu o versiune mai bună a mea.

De aceea cred că magia există în fiecare din noi și stă în puterea noastră să o presărăm acolo unde avem nevoie de ea.

Prin urmare am decis pentru anul cu numărul 34 (și nu numai): să fie magie, să pot vedea soarele de dincolo de nori în fiecare zi!

Singura dorință pe care o am este să fiu sănătoasă împreună cu toți cei dragi mie. Ca să fiu complet sinceră, mai am și alte dorințe, dar poate îți povestesc altă dată despre ele. Cu siguranță se vor împlini la momentul potrivit, ca prin magie…

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez,

Irina 🙂

 

Sursa foto: arhiva personală

Cer senin

Până acum o săptămână mă enervau la culme oamenii care par a fi Zen, par mereu fericiți de parcă totul e roz, trăiesc într-o lume a lor și parcă nu văd tot ce e negativ în jur. Acum, după ce am citit mărturii ale unora dintre ei am înțeles că au trecut și încă trec prin procese de transformare a propriei persoane și a percepțiilor asupra lumii lor și a celei din jur, am aflat că și ei au avut și zile negre, și frici, și conflicte interoare, dar au învățat (de cele mai multe ori cu îndrumare) să le țină în frâu, să le transforme în praf, să le sufle în vânt departe de ei și au pus preț pe liniștea sufletului și a minții.

Cu toții avem probleme, dar ține de noi să vedem și soluțiile și să o alegem pe cea care ne este cel mai la îndemână de pus în practică. La fel de bine, putem alege să nu privim chestiunile aparent negative ca pe niște probleme, ci ca pe niște provocări. Și nu încercăm să le facem față. Nu! Pentru că asta ar însemna să ne învârtim ÎN CERC în jurul cozii. Dar nici nu înseamnă că le ignorăm. Ba din contră, le conștientizăm și alegem să nu ne afecteze în profunzime. Alegem să le facem față, înțelegând totodată că dacă avem mintea deschisă și sufletul liniștit, putem fi mai obiectivi și soluțiile vor fi mai ușor vizibile. Pe când dacă ne enervăm, mintea se agită, pulsul crește, respirația se îngreunează iar rezolvările se ascund de noi pentru că am pus, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, un filtru întunecat în fața ochilor și nu vedem decât negru.

Mereu am fost pe principiul că nimeni nu le are pe toate. Există o lege a compensației care funcționează. Nu le vom avea niciodată pe toate puse la punct și poate ceva ne vom dori dar nu vom avea. Și totuși, nu ar fi mai indicat să ne întrebăm dacă întradevăr avem nevoie de acel ceva? Nu cumva ne putem lipsi de el? Nu ar fi mai liniștitor pentru sufletul nostru să ne concentrăm pe ceea ce avem deja și să fim recunoscători, să prețuim ce e în viața noastră?

Este firesc  să ne dorim să atingem niște obiective, să avem țeluri și să evoluăm. Dar poate vom ajunge la îndeplinirea lor mai ușor dacă spre ele pornim cu bagajul făcut, în care să se regăsească împăcarea cu sine, conștientizarea a ceea ce avem deja, încrederea în reușită și în resursele proprii.

Cred că secretul unei minți liniștite și a unui suflet ușor stă în alegerile pe care le facem. Alegem să nu ne enervăm. Alegem să punem filtre. Alegem să nu mai găsim scuze, în schimb să acționăm și să găsim soluții. Alegem să zâmbim. Alegem să ne eliberăm și să plângem atunci când suntem copleșiți. Alegem să fim bine cu noi și cu cei din jur. Alegem libertatea de a fi exact așa cum simțim și nu cum ne dictează convențiile sociale.

Acum, oamenii care sunt Zen mă amuză la modul admirativ. Acum știu că nu e nimeni perfect, că nu are nimeni viața ideală și nici nu pretinde asta. Acum știu că suntem cu toții niște defecți , în sensul frumos al cuvântului, fiecare cu farmecul său. Acum îi admir pe cei care aleg să fie în lumea lor pentru că au ales să aibă cer senin și se citește asta pe chipul lor. La fel cum am ales și eu să văd soarele de dincolo de nori.

Sursa foto: http://leverhawk.com/

 

Balanța în derivă

x354-q80Vine câte un moment în viața omului, din vreme în vreme, când e bine să asculte acea voce care îi repetă în minte din nou și din nou: „Oprește-te! Nu e bine pentru tine ceea ce faci! Fă un pas în spate și analizează lucrurile din altă perspectivă! Alege un alt unghi din care să privești viața ta cu obiectivitate! Schimbă ceva, pentru că așa nu mai merge.”

Adevărul e că în ultima vreme, de vreo două săptămâni, sunt cam în derivă.

Am senzația că pierd ceva… că tot ce încerc să fac se mișcă greu… chiar și ceea ce e pozitiv în viața mea îmi stârnește lacrimi de tristețe amestecată cu recunoștință și cu teama de a nu pierde ceea ce e bun și frumos.

Sentimentul că am pierdut  înțelegerea unor oameni ce se declarau a-mi fi prieteni a făcut un click în mintea mea. Poate nici nu am avut vreodată parte de acea înțelegere decât la nivel declarativ.

Am constatat încă o dată că e bine să ții viața privată în… privat. Oricât de mult ai avea impresia că cei pe care îi consideri prieteni empatizează cu tine, e realmente imposibil să se pună în pielea ta și să înțeleagă tot conextul.

Am respirat adânc și am decis că e timpul pentru schimbare. Mai exact, am înțeles în sfârșit asta. Totul în jurul meu îmi arăta că e așa. Parcă destinul îmi scotea în cale săgeți imaginare, luminoase, care pâlpâiau și arătau spre situații care să mă determine să deschid ochii.

Eram într-o vreme mare fană a astrologiei și credeam în zodii. Acum cred în mine și în faptul că avem cu toții un destin și o cale. Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv.

Curios e faptul că îmi tot ajung la urechi informații care tot bat monedă pe cât de favorabilă este această perioadă pentru a face schimbări, pentru apariția unor oportunități de tot felul și cum se schimbă norocul în diverse contexte sociale, profesionale sau personale.

Am auzit o chestiune interesantă:  cum că Jupiter, numit și planeta norocului, a intrat pe 9 septembrie în zodia Balanței. Ce o mai fi însemnând și asta?

Aparent, treaba asta se întâmplă o dată la 12 ani. Și cică stă el Jupiter frumos și blând în zodia căreia îi aparțin până pe 10 octombrie 2017. Prin urmare, conform astrologilor, am la dispoziție aproximativ un an să iau decizii, să accept oportunități de toate felurile, să scot ce e mai bun din ele, în așa fel încât lucrurile să se așeze pe un făgaș mai frumos, mai cu folos, mai împlinitor pentru următorii ani. Poate pentru următorii 12, până la o nouă vizită a lui Jupiter. Și ceea ce știu sigur e că vreau și pot influența în bine și viețile celor dragi mie.

Cum spuneam, nu mai sunt o așa mare fană a astrologiei, dar parcă nu sună rău treaba asta cu schimbarea norocului. Și la urma urmei, dacă e benefică, e bine venită orice schimbare. Chiar dacă inițial e dificilă adaptarea la o nouă situație, așa cum se întâmplă de fiecare dată când părăsim zona de confort, pe parcurs lucrurile devin mai clare și satisfacția unui nou început e împlinitoare pentru minte și spirit.

Așadar, e timpul pentru acțiune, e momentul potrivit pentru a mă bucura de „alinierea planetelor” în favoarea mea.  E timpul pentru a transforma “C’ést la vie” în “La vie en rose”!

Sursa foto: pintrest.com

Noroc sau gândire pozitivă?

ganduri, gandire pozitiva

De când mă știu m-am considerat o persoană norocoasă. Parțial pentru că cei din jurul meu au susținut asta în nenumărate rânduri, parțial pentru că am fost de multe ori în situații limită din care am ieșit ca prin urechile acului.

Totodată, cred că există o forță supranaturală care ne ghidează. Nu știu dacă mereu sau din când în când. Poate are pentru fiecare din noi câte o carte scrisă, sau un film, sau un destin – uneori cu durată mai lungă, alteori mai scurtă. Poate că există și acel înger păzitor care ne ferește de rele , cum spun bunicii noștri. Pe al meu mi-l imaginez de multe ori dându-și o palmă peste frunte, dând ochii peste cap, oftând și spunând: “Iar? Ce faci zăpăcito? Nu am și eu un pic de liniște?”

Am ales să cred în toate cele de mai sus combinate cu sensul pe care l-am dat expresiei “norocul și-l mai face omul și cu mâna lui”. Bineînțeles că sunt foarte importante deciziile pe care le iau și modul în care acționez. Dar cel mai mult cred că e vitală atitudinea.

Să exemplific un pic, pentru a mă înțelege mai bine:

Urmează să merg într-un loc banal cum ar fi la cumpărături pentru un obiect vestimentar de care am nevoie la o ocazie specială. Una este să plec de acasă cu gândul că voi găsi ceea ce caut, alta e să plec setată că merg degeaba, oricum nu găsesc nicodată nimic.

Am o programare la un medic sau urmează să mi se facă o intervenție chirurgicală. Una e să merg la medic înlemnită de frică și încordată, aștepând vești din cele mai proaste, pronosticuri care nu îmi dau prea multe șanse de supraviețuire (chiar dacă merg să mi se scoată o măsea, sau să repare medicul un organ lezat). Alta e să am încredere în mine, în șansa mea, în entitatea în care cred, în medic, în faptul că va fi bine și să îmi repet toate astea în gând.

În loc să anticipez negativ și să fac scenarii apocaliptice, pot alege varianta pozitivă. E mai benefic pentru psihic, îmi induc o stare de calm de care am nevoie, atrag energii bune de partea mea. Iar dacă totuși se întâmplă ca lucrurile să nu funcționeze la fel de bine pe cât am sperat, fiind mai calmă,  mai lucidă, pot analiza cu mai multă obiectivitate variantele pe care le am la dispoziție pentru a soluționa problema. Nu mă concentez pe problemă, ci pe soluții.

O cale de mijloc, pentru cei care cred că nu se regăsesc nici în tabăra optimiștilor, nici în cea a pesimiștilor, adică pentru realiști, ar fi să spere la ce-i mai bine, dar să se pregătească pentru ce e mai rău.

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Sursă foto: garbo.ro