Când inima dansează

Muzica e parte din viața fiecăruia din noi. Diferite piese ne aduc aminte de momente emoționante din viața noastră. Creierul face asocieri și astfel amintirile noastre ajung să aibă coloană sonoră.

De multe ori ni se întâmplă să auzim o melodie și să facem instant legătura cu persoane sau situații din trecutul nostru. Dar se întâmplă și invers.

De curând, desfășurând o activitate banală, spălând vasele mai exact, mi s-au ivit în minte câteva versuri ale unui “șlagăr” de prin anii 90. În capul meu era ceva de genul:

“Un minut și o secundă,

Atâta doar și m-am îndrăgostit…”

M-am surprins amintindu-mi de prima dată când l-am văzut pe el, primul minut de când ne-am intersectat privirile, prima secundă de îndrăgosteală. Nu are legătură momentul acela cu șlagărul de pe vremuri. Doar acum s-a creeat o asociere. Pentru că mi-am amintit, ca de fiecare dată cu mare drag, de primele priviri pe furiș, de primele zâmbete cu subînțeles, pe primele strângeri de mână, de primul dans, de primul sărut. Mi-am amintit de parcă s-ar fi întâmplat cu o zi în urmă.

Fiind curioasă ca o pisică, m-am așezat la laptop să caut piesa și mai ales să văd din ce perioadă este. O găsesc și dau play: Dana Bartzer – Un minut și o secundă.

El, proaspăt trezit din somn, mă găsește la laptop, ascultând șlagărul. Somnoros și nedumerit mă îmbrățișează și mă sărută de “Bună dimineața!”. Ne amuzăm pe seama coloanei sonore a momentului respectiv și mai ales pe seama versurilor copilărești și cumințele (specific anilor ’90).

Așa a început o dimineață răcoroasă de noiembrie, duminică și a continuat cu noi doi, cu pisica între noi, stând la povești  despre începuturile relației noastre, savurând cafeaua aromată și urmărind primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni cum se aștern pe pervazul ferestrei.

Slabe șanse să mai auzi șlagărul prea curând, dar dacă îl vom auzi, cu siguranță ne vom aminti de acea dimineață cu aromă de cafea și nostalgie.

Sursa foto: amazon.com

Duminică, de dimineață…

Cafeaua e prea fierbinte pentru o dimineață toridă de iulie.

O las pe măsuța din balcon să se mai răcorească și răsfoiesc prin gânduri amintidu-mi ce am mai visat năstrușnic noaptea trecută.

Chicotesc. Am visat că am plecat cu motorul. Eu eram pasagerul. Altcineva conducea. O senzație de eliberare, parcă zburam. A fost un vis cu spionaj, salvarea unui băiețel și a două fetițe gemene. Eram complicea lui, a posesorului de motor. I-am salvat pe acei copii de la o viață plină de lipsuri mareriale, dar mai ales emoționale. Le vom oferi ceva mai bun…

Mă ridic să scot capul pe fereastra balconului larg deschisă. Vântul bate ușor, suficient cât să îmi aducă pe față și în păr adieri răcoroase. Odată ce le simt închid ochii și zâmbesc savurând senzația rece.

Chiar dacă nu s-a răcit, mai gust din cafeaua plină de aromă pe care el o pregătește în fiecare dimineață cu conștiinciozitate. A luat în atribuțiile lui asta. De cu seară pune cafeaua și apa în cafetieră și setează ora la care să pornească,  în așa fel încât mirosul îmbietor să ne trezească din somn cu blândețea unei mângâieri.

Privesc forfota de duminică dimineața. Oameni matinali așteaptă autobuzul și tramvaiul în stații. Poate pleacă la piață. Poate într-o vizită. Poate au treabă sau pur și simplu pleacă într-o plimbare.

Două doamne mai în vârstă fac schimb de impresii pe trotuarul din fața blocului. Lângă ele se oprește o a treia, îmbrăcată bizar. E încălțată cu sandale, poartă pantaloni trei sferturi de vară și… o geacă ce pare a fi de iarnă, sau cel puțin impermeabilă. Cele două doamne nu schițează nici o grimasă sau vreun gest care să dea de înțeles că e ciudată îmbrăcămintea celei de-a treia. Or fi știind ele ceva…

O mamică a ieșit cu puiul ei la plimbare să ia aer. Un biciclist echipat corespunzător trece grăbit, pe bicicletă și își continuă antrenamentul. Câțiva vecini încarcă portbagajul unei mașini cu bagaje, se urcă și pleacă. Vacanță… Ei, mai e un pic și plecăm și noi în concediul mult așteptat.

Fiecare are treaba lui. Dar nu numai oamenii.

Și vântul are preocupări. A găsit o revistă publicitară a unui lanț de magazine, abandonată pe asfalt și o răsfoiește la rândul lui. Se oprește timp mai îndelungat la câte o pagină, de parcă i-a stârnit ceva interesul. Apoi frunzărește mai departe și cu o suflare mai puternică o aruncă mai încolo. El a văzut ce-l interesa. Să o mai răsfoiască și altcineva…

Câinii de la scara blocului de vis-a-vis stau lungiți la baza gardului viu, la umbră, cu spatele băgat în frunziș să le țină răcoare. Cred că au stat de veghe toată noaptea. Spiritul lor de paznici ai străzilor i-a ținut treji să nu le scape nici o mișcare în întunericul brăzdat de razele lunii și lumina slabă a felinarelor.

Un porumbel se plimbă pe betonul încins al parcării, singur. Merge încet și dă din cap sacadat odată cu fiecare pas pe care îl face. Parcă e un bătrânel ce se plimbă prin parc, pe alei, cu mâinile la spate. Se oprește câteva secunde lângă revista pe care vântul o răsfoiește acum pentru el, apoi își ia zborul. Poate a văzut o ofertă sau o promoție care îl interesa și a plecat la cumpărături…

Se lasă liniștea și nu mai mișcă decât vântul. Chiar și rândunelele, care de obicei zboară gălăgioase și grăbite printre blocuri, stau ascunse de soare în cuiburile lor.

Îmi iau cafeaua și merg în casă să o beau, la răcoare, răsfoind o revistă cu oferte de la supermarket. O abandonez pe un colț de masă, la fel ca vântul cel neliniștit, mă cuibăresc mai bine în fotoliul meu de la fereastră și deschid cartea începută ieri. E o vreme potrivită să mă pierd în paginile ei…  duminică, de dimineață…

Sursă foto: pintrest

 

Teo’s Café Book Club – Meeting no.1

Relaxare la o cafea sau un ceai într-o companie plăcută, purtând conversații despre cărți. Sună bine? Ei află că o astfel combinație perfectă pentru răsfăț au gândit-o cei de la Teo’s Cafe, organizând un club de carte care să le poate numele și bineînțeles, amprenta. Sau mai bine zis – aroma!

Undeva pe la începutul lunii martie am dat din întâmplare peste anunțul lor în care invitau iubitorii de cafea și cărți să împărtășească aceste două preferințe într-un cadru organizat. Pe un formular de înscriere, pe lângă datele de contact, doritorii aveau posibilitatea de a spune ce genuri literare preferă, ce domenii sunt de interes pentru ei și chiar de a propune cărți pentru dezbaterile ce urmează.

De multă vreme îmi doream să intru într-un book club. Știam că există deja în Iași astfel de cluburi de carte, dar parcă nu aveam pornirea de a fi eu persoana nouă într-un grup deja format. Nu mică mi-a fost încântarea când am aflat de inițiativa celor de la Teo’s Cafe, a căror cafea o ador și o savurez mereu cu aceeași plăcere.  M-am înscris fără să stau pe gânduri și bine am făcut.

Evident că după cele multe înscrieri primite, organizatorii au programat și prima întâlnire dintre iubitorii de cafea și cărți (neapărat în ordinea asta) în cursul serii de ieri, cu scopul de a ne cunoaște între noi și de a stabili prima carte ce urmează să fie citită și discutată ulterior.

A fost o seară altfel decât mi-am imaginat, iar așteptările mi-au fost depășite. Ne-am întâlnit cu toții într-o locație simpatică și prietenoasă pe nume Red Pipes. Am găsit acolo oameni frumoși și deschiși, cu chef de socializare și de schimbat idei noi! După ce ne-am ales fiecare răsfățul pentru papilele gustative marca Teo’s Cafe, am trecut rapid la stabilirea cărții pentru următoarea noastră revedere, alegere care a decurs foarte ușor și votul final a revenit unui roman bestseller mondial, care a beneficiat și de ecranizare – Numele Trandafirului al scriitorului italian Umberto Eco.

A urmat apoi o joacă simpatică, având scopul de a ne determina să nu povestim cu persoane pe care deja le cunoșteam. De la masa la care ne aflam fiecare, nu s-a propus să ne mutăm la altă masă, aleasă aleatoriu și să intrăm în vorbă unii cu alții, să discutăm despre prima carte citită și despre cea mai recentă. Iar acest schimb de persoane cu care interacționam s-a făcut de vreo trei ori, astfel având posibilitatea să împărtășim idei și păreri cu cât mai mulți cititori și cafengii.

A fost tare interesant și plăcut și am avut ocazia să descopăr tipologii diferite de oameni: mai timizi, mai vorbăreți, mai tineri decât mine sau de vârstă apropiată celei pe care o am. Perferințele, cum era firesc,  au fost din cele mai diverse: de la cărți istorice, la fantasy și SF, de la parenting la cărți de specialitate, de la clasici la contemporani, un numitor comun fiind totuși dezvoltarea personală. M-am bucurat să constat interesul pentru această ultimă categorie, asta confirmându-mi că tinerii sunt interesați să investească în ei, să se descopere, să își îmbunătățească încrederea în sine și să deschidă noi căi de comunicare cu cei din jurul lor.

Eu nu am citit cartea propusă și m-am bucurat de alegerea făcută pentru că era pe lista mea de clasici TO READ. Știu că în 1986 a fost ecranizată, rolul principar revenindu-i marelui actor Shean Connery. Nici filmul nu l-am văzut, dar intenționez să fac asta după ce savurez cartea. Nu vreau să știu dinainte despre ce e vorba, așa că – fără spoilere, vă rog!

Următoarea întâlnire a membrilor Teo’s Cafe Book Club va avea loc în data de 28 aprilie 2016. Dealtfel, ultima zi de joi a fiecărei luni va fi dedicată acestui club. Iar pentru că ideea de comunitate face parte din crezul lor, au creat și un grup pe Facebook. Este public , are deja mulți membri și cu siguranță așteaptă cu drag pe oricine dorește să se alăture.

Dacă te pasionează cafeaua și cărțile, îți permite timpul și ți-ar plăcea să faci schimb de opinii despre ceea ce ai citit, te încurajez să vii la Teo’s Cafe Book Club, un loc plin de oameni frumoși și arome îmbietoare!

Cu zâmbete și gânduri bune, te îmbrățișez!

Irina

 

Surse foto din colaj: arhiva personală și

https://www.facebook.com/TeosCafe/?fref=ts

https://www.facebook.com/redpipes/